Spre deosebire de Windows, Linux permite capturi de ecran in timpul instalarii. Capturile se fac cu tasta F2 si sunt inregistrate automat in directorul /root/DrakX-screenhots. Va prezint un tutorial de instalare al sistemului Mandriva2009 in 23 de capturi de ecran.
==========================
Idei preconcepute despre Linux
Cei care au auzit de sistemele Linx spun aproape invariabil: Nu vreau sa renunt la programele cu care m-am obisnuit pentru a trece pe cele de Linux.
Nimic mai fals. Nu numai ca se pot rula programe Windows, dar se pot rula TOATE programele Windows scrise pana in prezent, de la cele pentru anticul 3.11 pana la cele de Vista. Mai mult: Linux poate rula si programe de Mac sau coduri pentru batranele HC-uri sau Commodore. Toate pot rula pe acelasi calculator si in acelasi timp.
O alta idee preconceputa ar fi ca pe Linux nu exista programe profesionale. In domeniul DTP-ului exista problema profilurilor CMYK, de care s-au lovit multi graficieni autohtoni. Acestea sunt platite si se adauga ulterior. Nu costa mult (aprox. 9 EU), si cine castiga din DTP cred ca isi poate permite. In rest programele sunt puternice. The Gimp este un program robust si care poate inlocui cu succes Adobe Photoshop.
Insa nu totul se reduce la DTP. Cine face design Web, programare, modelare si animatie 3D, animatie clasica, prelucrare sunet, editare video are infinit mai multe programe decat cele de pe Windows. Si daca aveti nevoie de DTP atunci puteti instala programul pe care deja il folositi.
Cate ceva despre sistemul Linux
Cei care au folosit pentru prima data sistemul Linux au avut unele surprize. Cea mai mare a fost disparitia sistemului de radacini. Windows foloseste un sistem de radacini pentru fiecare element in parte:
C:/ pentru disc
A:/ pentru discheta
D:/ pentru unitatea de DVD
In Linux toate acestea sunt inlocuite cu o singura radacina (root), iar restul devin directoare. Astfel, DVD is va pierde litera D, iar continutul va putea fi accesat in directorul media,
/media/cdrom
Deschizand directorul, vom avea si continutul CD-ului aflat in unitate.
unde / este radacina unica. Treaba seamana putin cu un site web, care pleaca de la o radacina numita http://
De exemplu, siteul Desenator.ro are calea http://www.desenator.ro/, iar pentru a scrie mesaje adaugam /wp-admin. Acelasi lucru se intampla si in Linux, unde totul este legat la radacina principala (/).
Deschizand radacina principala intram in directorul /root, unde vedem tot sistemul de directoare al Linuxului. Va dati seama ca stergerea unui director poate avea consecinte din cele mai grave pentru sistem. Nici o grija insa, Linux nu va lasa sa zburdati liber stergand tot ce va place. 99,9% din directoare nu se pot sterge decat prin proceduri complicate, asa ca nu va temeti de stricaciunile pe care vi le poate cauza accesul nepotelului sau piciului care va masacreaza sistemul.
In realitate nu va putea face nimic, in timp ce in Windows poate sterge si strica dupa pofta inimii.
Directorul in care va puteti instala fisierele de lucru este /home/numele_vostru. Va sfatuiesc sa va plasati totul acolo. Si, in general, ca si in Windows, e bine sa va faceti backup-uri dese, ca nu se stie niciodata.
========================================
Structura de directoare a sistemului Linux. In dreapta aveti principalele directoare in care se lucreaza: cel de Home, unde va puteti stoca lucrul si cel de Root (radacina principala). Directorul de CD apare automat doar in momentul in care introduceti un CD in unitate. In stanga avem sistemul de directore. Il recunoastem pe cel de Root si pe cel de Home. Restul au functii specifice.
=====================================================
Instalarea sistemului Mandriva 2009
Mandriva se descarca de pe siteul oficial. Selectati optiunea Mandriva Free Linux 2009 si descarcati fisierul pe Desktop. Folosind un utilitar de prajit CD/DVD-uri ardeti fisierul descarcat cu optiunea Burn Image. Introduceti DVD-ul nou obtinut in unitate si restartati. Bootati de pe DVD, ca la un kit de instalare Windows.
Ecran 1
Selectati limba in care va fi instalat sistemul. Romana, nu? Cel putin acest tutorial va fi in romana, iar sistemul va fi si el instalat in romana.
Ecran 2
Ecran de licentiere. Nimic special.
Ecran 3
Alegeti Instalare. Chiar daca aveti deja un sistem Linux gata instalat e bine sa alegeti Instalare.
Ecran 4
V-ar tenta sa alegeti tastatura in limba romana. NU. Veti scrie cu Y in loc de Z si veti da sistemul peste cap. Aveti nevoie insa de litere romanesti. Nu e acelasi lucru. E o facilitate pe care o veti seta pe urma. Deocamdata alegeti Tastatura US.
Ecran 5
Partitionarea discului. Va sfatuiesc sa alegeti optiunea de partitionare automata cu stergerea completa a discului. Stie sistemul ce face. Daca doriti Windows il puteti instala ulterior, chiar in interiorul sistemului Mandriva.
Ecran 6
DVD-ul contine o colectie de programe si drivere utile. Puteti opta pentru copierea lor pe disc, insemnand un pic de spatiu consumat. Altfel, la fiecare instalare de program, veti fi nevoiti sa introduceti DVD-ul in unitate. Cum preferati. Eu am optat pentru copierea programelor pe hard.
Ecran 7
Sunteti intrebat daca mai vreti si alte adrese de la care sa fie instalate programe. Exista numeroase adrese ale unor servere de universitati sau companii care detin (legal si freeware) sute de programe pentru Mandriva. Totusi va sfatuiesc sa nu alegeti nimic in acest moment. Veti avea destul timp dupa. Selectati Nimeni (care trebuia traduc cu Nu sau Nimic, dar… in fine… sa nu fim carcotashi!)
Ecran 8
Daca va amintiti de postarea precedenta, acelasi Linux permite montarea
Am reusit sa adun mai multa fotografie a/n de colectie bolsevica. Unul din furnizori mi-a spus ca militia l-a alergat 2 ore sa-i ia Smena, pentru ca a incercat sa surprinda decesul dramatic al unui lucrator in constructii. Acel set nu m-a interesat si nu l-am luat, desi ca sunt constient ca ar fi facut valva mare!
Probabil ca nu asa mare rumoare vor produce prin randul tinerilor (cugetatori) instantaneele de mai jos, dar pentru cei care au trecut de 40 de lumanari pe tort (dietetic! sic!) sunt marturii gravate pe scoarta cerebrala. Oricum, foto-reportajele odiseii comuniste vor continua. Multumesc surselor si indeosebi lui Joda.
Marjane Satrapi este o scriitoare iraniana -emigrata in Franta -, dar si autoare de benzi desenate. Persepolis este un album BD autobiografica, care descrie Revolutia Islamica din Iran prin ochii unui copil. Marjane Satrapi este de religie Baha’i, si este nevoita sa indure persecutiile fundamentalismului islamic.
Ecranizarea merita vazuta. Un film document despre intoleranta religioasa si inocenta.
Centrul Cultura Francez din Bucuresti are o colectie consistenta de benzi desenate. Am lecturat de curand Oscar, o poveste bine construita.
Oscar este un pusti de 5 ani, proaspat fugit de la casa de copii Maison Bleue. Oscar este o puslama simpatica, vesnic pe fuga, descurcaret, mereu in alerta. Partile cele mai frumoase sunt fanteziile pe care Oscar le debiteaza la tot pasul. Astfel, tatal sau lucreaza pe o statie orbitala ultra secreta, unde urmareste spioni prin periscop. Pe mama sa o prezinta ca facand inconjurul lumii, carand dupa ea pancarte mari pe care afiseaza diverse “paroles d’amour” pentru sotul ei. Intalnirea cu Gege, o fetita la fel de simpatica, insa bogata, ii poate schimba destinul, insa Oscar alege doar o prietenie frumoasa, constand in ceaiuri baute in adoposturile de homeless.
Daca aveti drum pe la Centrul Cultural Francez va recomand sa-l imprumutati. Evident, dupa ce-l returnez.
Comunitate, comunism… fin fine! Daca tot am postat sfarsitul tragic al prietenului nostru maro si nasos – ducele Pif – mi-am zis ca nu e bine ca doar francezii sa aiba o comunitate Pif. Insemnand siteuri, forumuri, buletine online etc. Asa ca am trecut rapid de la gand la fapta. N-am comis inca Titanicul, dar am inceput cu un modest forum. Si pe parcurs… cine stie…
Asa ca va invit pe forumul Pif GADGET. E adevarat ca aspectul pare putin dezolant, din moment ce nu are prea multe postari, dar va invit sa-l populati si sa-l umpleti. Ca stimulent va pot spune ca vom avea si invitati din partea franceza. Asa ca periati-va franceza, in caz ca n-ati folosit-o prea des.
Si a fost odata Pif. Dar sa incep cu inceputul. Nu al lui Pif, ci al meu.
Pasiunea pentru benzi desenate s-a manifestat inca din frageda pruncie. Ca document, am cateva mazgalite ochi cu benzi desenate (creatie proprie), acolo pe unde zaream albul hartiei. Si ce desantor fraged n-a visat, in intunecatele (sau mai putin) vremuri ceausiste, sa-si vada progeniturile bidimensionale in revista Pif Gadget? Umplusem sertarul cu veverite cowboy, motani bionici cu pelerina si chiloti purtati peste strampi, veverite suave in chip de printese tehnospatiale tip Leia Organa, precum si alte nazbatii scoase in accesele de creatie.
Si-au venit nebunii ani ’90 cand, licean la fabrica de artisti Nicolae Tonitza (la Victoriei, pe langa Guvern) am debutat in singura revista de pustime: UNIVERSUL COPIILOR. Fosta Cutezatorii. Desenam pe-atunci un pui de bufnita de culoare albastra, numit Bubu, pe care am fost nevoit sa-l cuplez cu mascota revistei, broscuta testoasa Clementina. O mare porcarie – mi-am imaginat eu – dar una care a tinut luna de luna timp de vreo sase ani. Nu mai vorbesc de fancluburi, ba chiar complicatii sentimentale cu fani de sex opus. Cum orice lucru frumos are si un sfarsit, decesul redactorului sef a impins revista pe mainile unor priceputi, care, transformand-o in cenaclu literar, au zobit-o de toti peretii. Pentru un timp am lasat-o mai moale cu banda desenata.
Prin ’96 -si aici apare prietenul nostru canin – trustul de presa l’Humanite imparte cu generozitate drepturi de autor prin toata Europa de Est. Si asa se face ca Pif Gadget reapare pe meleaguri mioritice, sub titulatura de Pif Surprize. Pai se putea sa nu ma bag?! Apucandu-mi la brat bd-urile cu Bubu m-am prezentat cu basca-n mana in fata redactorului sef. Tipul inspecteaza materialul si ma intreaba de la obraz: “Poti sa-l desenezi pe Pif?” Cu pututul stateam bine, cu vrutul era problema. “Pot, i-am raspuns, dar, stiti, eu am niste personaje care…” “Mai intai il desenezi pe Pif si pe urma discutam despre personaje” ma incurajeaza redactorul. Si asa se face ca, timp de un an, mi-am prins urechile in creionarea unor personaje destul de dificile. Fix dupa un an am refuzat colaborarea, datorita un scurt circuit aparut intre mine si sef. FINE DEL PRIMO TEMPO.
SECUNDO TEMPO. In timp ce banda desenata se transformase pentru mine intr-o amintire placuta, se face ca francezii aflara despre isprava mea. Pif Gadget reaparuse miraculos in 2004, avandu-l in colectivul redactional si un roman, Mircea Arapu. Prin octormbrie 2008 se anunta, cu surle si trambite, 18-a editie a Salonului de Banda Desenata de la Constanta. In meniu figurau atat Mircea Arapu cat si redactorul sef, desenatorul si scenaristul Francois Corteggiani.
Starostele nostru pe banda desenata, craioveanul Dodo Nita, imi telefoneaza in regim de urgenta: “Sa nu te puna gaia sa lipsesti! Vezi ca iei cuvantul!” Oh, joy! Nu-mi fac sperante, asa ca ma prezint la eveniment cu ce am pe mine, cu capul intre urechi si mainile in buzunar.
Povestea incepe insa in forta. Corteggiani ma primeste cu bunavointa, si rasfoieste cateva benzi cu Pif, aparute in Dictionarul de Banda Desenata, unde numele meu ramane pironit de cel al nastrusnicului catel. “Sunt bune” imi spune. “Imi plac”. Nu mai e de gluma. E pe bune. Seara, la hotel, cu ochii rosii ca huhurezul, incropesc o banda desenata in care Bubu apare alaturi de celebrii Pif si Hercule. Imi prezint creatia in fata redactorului sef. O scurta inspectie si verdictul e clar: “E bun. Il publicam”. Pluteam. Ma lasase gravitatia, ca pe astronauti.
Acasa, pe mail, m-am apucat de lucru, asistat indeaproape de prietenul Mircea, care, in cel mai scurt timp, mi-a transmis si traducerea in franceza. “Apuca-te de creionat, dar sa stii ca seful ar putea s-o schimbe”. Nu ma deranja catusi de putin. N-a schimbat-o total, a modelat-o doar. Sa lucrezi pe scenariu de Francois Corteggiani inseamna ceva. A urmat tusul, scanatul si expedierea, colorul urmand sa-l presteze partea franceza. “Cu putin noroc apare in numarul 55″ m-a incurajat Mircea. N-a mai aparut. Pe 7 ianuarie revista a intrat in lichidare. Fix la numarul 54. The End.
EPILOG. Se zvoneste ca Pif Gaget va reizbucni sub forma de e-zine (fanzin electronique). Daca va colabora si subsemnatul ramane de vazut. In orice caz, am ce povesti copiilor. C’est la vie, toujours parsive!
