Comunitate,  comunism… fin fine! Daca tot am postat sfarsitul tragic al prietenului nostru maro si nasos – ducele Pif – mi-am zis ca nu e bine ca doar francezii sa aiba o comunitate Pif.  Insemnand siteuri, forumuri, buletine online etc. Asa ca am trecut rapid de la gand la fapta. N-am comis inca Titanicul, dar am inceput cu un modest forum. Si pe parcurs… cine stie…

Asa ca va invit pe forumul Pif GADGET. E adevarat ca aspectul pare putin dezolant, din moment ce nu are prea multe postari, dar va invit sa-l populati si sa-l umpleti. Ca stimulent va pot spune ca vom avea si invitati din partea franceza. Asa ca periati-va franceza, in caz ca n-ati folosit-o prea des.

Au revoir!

Si a fost odata Pif. Dar sa incep cu inceputul. Nu al lui Pif, ci al meu.

Pasiunea pentru benzi desenate s-a manifestat inca din frageda pruncie. Ca document, am cateva mazgalite ochi cu benzi desenate (creatie proprie), acolo pe unde zaream albul hartiei. Si ce desantor fraged n-a visat, in intunecatele (sau mai putin) vremuri ceausiste, sa-si vada progeniturile bidimensionale in revista Pif Gadget? Umplusem sertarul cu veverite cowboy, motani bionici cu pelerina si chiloti purtati peste strampi, veverite suave in chip de printese tehnospatiale tip Leia Organa, precum si alte nazbatii scoase in accesele de creatie.

Si-au venit nebunii ani ’90 cand, licean la fabrica de artisti Nicolae Tonitza (la Victoriei, pe langa Guvern) am debutat in singura revista de pustime: UNIVERSUL COPIILOR. Fosta Cutezatorii. Desenam pe-atunci un pui de bufnita de culoare albastra, numit Bubu, pe care am fost nevoit sa-l cuplez cu mascota revistei, broscuta testoasa Clementina. O mare porcarie – mi-am imaginat eu – dar una care a tinut luna de luna timp de vreo sase ani. Nu mai vorbesc de fancluburi, ba chiar complicatii sentimentale cu fani de sex opus. Cum orice lucru frumos are si un sfarsit, decesul redactorului sef a impins revista pe mainile unor priceputi, care, transformand-o in cenaclu literar, au zobit-o de toti peretii. Pentru un timp am lasat-o mai moale cu banda desenata.

Prin ’96 -si aici apare prietenul nostru canin – trustul de presa l’Humanite imparte cu generozitate drepturi de autor prin toata Europa de Est. Si asa se face ca Pif Gadget reapare pe meleaguri mioritice, sub titulatura de Pif Surprize. Pai se putea sa nu ma bag?! Apucandu-mi la brat bd-urile cu Bubu m-am prezentat cu basca-n mana in fata redactorului sef. Tipul inspecteaza materialul si ma intreaba de la obraz: “Poti sa-l desenezi pe Pif?” Cu pututul stateam bine, cu vrutul era problema. “Pot, i-am raspuns, dar, stiti, eu am niste personaje care…” “Mai intai il desenezi pe Pif si pe urma discutam despre personaje” ma incurajeaza redactorul. Si asa se face ca, timp de un an, mi-am prins urechile in creionarea unor personaje destul de dificile. Fix dupa un an am refuzat colaborarea, datorita un scurt circuit aparut intre mine si sef. FINE DEL PRIMO TEMPO.

SECUNDO TEMPO. In timp ce banda desenata se transformase pentru mine intr-o amintire placuta, se face ca francezii aflara despre isprava mea. Pif Gadget reaparuse miraculos in 2004, avandu-l in colectivul redactional si un roman, Mircea Arapu. Prin octormbrie 2008 se anunta, cu surle si trambite, 18-a editie a Salonului de Banda Desenata de la Constanta. In meniu figurau atat Mircea Arapu cat si redactorul sef, desenatorul si scenaristul Francois Corteggiani.

Starostele nostru pe banda desenata, craioveanul Dodo Nita, imi telefoneaza in regim de urgenta: “Sa nu te puna gaia sa lipsesti! Vezi ca iei cuvantul!” Oh, joy! Nu-mi fac sperante, asa ca ma prezint la eveniment cu ce am pe mine, cu capul intre urechi si mainile in buzunar.

Povestea incepe insa in forta. Corteggiani ma primeste cu bunavointa, si rasfoieste cateva benzi cu Pif, aparute in Dictionarul de Banda Desenata, unde numele meu ramane pironit de cel al nastrusnicului catel. “Sunt bune” imi spune. “Imi plac”. Nu mai e de gluma. E pe bune. Seara, la hotel, cu ochii rosii ca huhurezul, incropesc o banda desenata in care Bubu apare alaturi de celebrii Pif si Hercule. Imi prezint creatia in fata redactorului sef. O scurta inspectie si verdictul e clar: “E bun. Il publicam”. Pluteam. Ma lasase gravitatia, ca pe astronauti.

Acasa, pe mail, m-am apucat de lucru, asistat indeaproape de prietenul Mircea, care, in cel mai scurt timp, mi-a transmis si traducerea in franceza. “Apuca-te de creionat, dar sa stii ca seful ar putea s-o schimbe”. Nu ma deranja catusi de putin. N-a schimbat-o total, a modelat-o doar. Sa lucrezi pe scenariu de Francois Corteggiani inseamna ceva. A urmat tusul, scanatul si expedierea, colorul urmand sa-l presteze partea franceza. “Cu putin noroc apare in numarul 55″ m-a incurajat Mircea. N-a mai aparut. Pe 7 ianuarie revista a intrat in lichidare. Fix la numarul 54. The End.

EPILOG. Se zvoneste ca Pif Gaget va reizbucni sub forma de e-zine (fanzin electronique). Daca va colabora si subsemnatul ramane de vazut. In orice caz, am ce povesti copiilor. C’est la vie, toujours parsive!

Poate ca foarte multi dintre voi ati auzit de sistemele Linux. Poate ca multi dintre voi ar vrea sa afle mai multe. In general informatiile despre Linux se strang din auzite, si multi cunosc sistemele Linux de acum cativa ani, cand se prezentau destul de rudimentar. In prezent Linuxul cunoaste o ascensiune spectaculoasa.

Iata un scurt FAQ despre Linux.

Ce este Linux?

Linux si Windows sunt doua blueprint-uri, doua programe (pentru ca in definitiv asta sunt) scrise intr-un limbaj specific. Le poti tasta sau le poti tipari intr-o carte. Evident, pentru ambele iti trebuie o echipa. Diferenta este insa una juridica. Blueprint-ul Windowsului e inregistrat in exclusivitate de catre compania Microsoft, in schimb ce blueprint-ul Linuxului apartine de domeniul public. Orice persoana sau companie isi poate scrie propriul Linux. Asa se face ca multe companii lanseaza pe net versiuni proprii de Linux. Unele sunt dificil de folosit, si se adreseaza specialistilor. Altele pot fi folosite si de specialisti dar si de profani. Eu unul folosesc de ani de zile Mandriva, un sistem versatil, pe care vi-l recomand cu caldura.

Mai multe Windows-uri

Orice sistem de operare este format dintr-un nucleu (kernel) la care se ataseaza o interfata. Ceea ce vedem pe ecran, atat in Windows cat si in Linux, nu este sistemul de operare propriu-zis, ci interfata. Ca o comparatie va puteti gandi la interiorul si exteriorul unui telefon mobil. Diferenta majora este ca in Windows sistemul si interfata sunt legate organic, in timp ce in Linux poti atasa aceluasi sistem o multitudine de interfete. Este ca si cum ti-ai porni Windows-ul cu o interfata de Vista, XP,  98, 95 sau 3.11. A nu se confunda cu skins, cu acele cosmetizari de fatada. Vorbim de interfete perfect functionale, nu de farduri.

Dar de ce e necesar sa ai mai multe interfete? Un raspuns cat de cat de bun simt: poti porni pe o interfata care consuma foarte putine resurse. Astfel vei avea butoane rudimentare, parca desenate in batranul MS-DOS, dar vei juca cel mai tare joc. Sistemul isi va opri ceva simbolic, iar restul va ramane jocului.

Daca doresti o interfata care zguduie sinapsele poti incerca KDE, la care alipesti facilitatea Compiz Fusion. Vei avea ferestre de guma, care tremura ca gelatina atunci cand le misti pe ecran, care explodeaza, se ruleaza ca o perdea sau isi indoaie colturile ca o bucata de hartie. Unele se pliaza sub forma unui avion si isi iau zborul. Vrei sa vezi cum e sa-ti citesti mailurile si apoi acestea sa-si ia zborul? E foarte haios. Iti trebuie insa un computer puternic. Daca nu, va trebui sa-ti pornesti Linuxul cu o interfata Gnome, foarte putin spectaculoasa, dar salvatoare de resurse.

============================================================

GNOME

interfata economica, putin mancatoare de resurse

KDE

cea mai populara interfata, permite efecte incredibile, mai ales cand i se instaleaza facilitatea Compiz Fusion. Mai sunt si alte interfete, mai mult sau mai putin spectaculoase, insa cele de mai sus sunt deja clasice.

========================================================

Mai multe desktopuri

Linux poate avea pana la 12 desktopuri, desi in mod curent se folosesc doar patru. Asta inseamna ca in desktopul 1 poti deschide un Mess, pe desktopul 2 poti copia ceva in timp ce pe desktopul 3 poti praji un CD. Patru butoane asezate pe bara de jos te vor ajuta sa intri de pe un desktop pe altul. Facilitatea Compiz Fusion e mult mai spectaculoasa. Cu ajutorul mouseului poti roti in spatiu cele patru desktopuri asezate pe fetele unui cub imens. Ferestrele pot circula cu usurinta de pe un desktop pe altul.

Adio virusi!

Veti primi in continuare virusi pe mail. Spre diferenta de Windows, unde sunt ascunsi, pe Linux ii poti vedea. Insa vor fi inofensivi. Nu-i vei putea rula. Nu functioneaza pe Linux. Daca te-ai obisnuit cu virusii atunci va trebui sa-ti iei adio. Uneori prietenii iti vor trimite pe mess ceva de genul: Atentie la un mail cu subiectul Hello,  please open! Le poti raspunde cu un “hehehe” relaxat.

Un Linux in fiecare an

N-ai sa mai astepti ani de zile pana la aparitia unei alte versiuni. Linux se dezvolta in ritm ametitor. Mandriva elibereaza pe la jumatetea anului o versiune imbunatatita, iar anul urmator o versiune nou-nouta.  Emotia cu care iti incerci noua versiune merita sa fie traita.

Ce programe folosim?

Cu siguranta ca ai folosit deja programe de Linux. Cateva au si versiuni de Windows. Mozilla Firefox, OpenOffice sau The Gimp iti spun ceva?

Orice distributie de Linux vine deja cu sute de programe din care poti sa alegi, iar ce-ti lipseste poti lua de pe net. Programele se afla pe servere externe, de obicei computerele unor universitati sau firme. Un Software Manager iti va descarca o lista cu toate programele disponibile. Bifezi si instalarea se face automat. Programele de Linux nu se instaleaza cu interminabilele ferestre, in care dai la greu Next->Next->Reboot. Un simplu indicator de procentaj te anunta: acum descarc si instalez cutare program… instalat… acum descarc si instalez… etc. Mai e nevoie sa mentionez ca toate aceste programe sunt gratuite?

================================================================

Software Management instaland un pachet de programe. In stanga se afla categorii de programe, iar in dreapta numele si descrierea fiecarui program in parte. Poti bifa cate doresti. Eternele casete Next->Next-> sunt inlocuite de un indicator in procente. Mai simplu nu se poate. Nu mai punem la socoteala timpul pe care il castigi doar bifand ce-ti trebuie, in locul cautarilor pe Google, descarcarilor si instalarilor propriu-zise din Windows.

===============================================

Diversitate la max

N-as putea spune foarte multe despre programe. O caracteristica a Linuxului e varietatea. Cunosc cinci programe care inlocuiesc cu succes clasicul Yahoo Messenger. Fiecare cu avantajele si dezavantajele sale. Ideea e ca ai de unde sa alegi ce ti se potriveste. Poti folosi OpenOffice sau Koffice. Ambele pot salva in formate compatibile cu Microsoft Office (doc si xls). Gasesti tot ce ai nevoie, de la programe de editare imagine asemanatoare cu Adobe Photoshop pana la glume ca Paintbrush.

N-as vrea sa renunt la Windows

Nici nu trebuie. Ba mai mult: cum ar fi sa rulezi pe ACELASI computer un Windows Vista, un Windows Xp, 98, 95 sau anticul 3.11? Asa, de fun. Virtualbox e un emulator care poate inmagazina si folosi toate versiunile de Windows existente. Daca esti curios cum functioneaza un computer Macintosh poti folosi si un sistem de operare MacOs.
Virtualbox poate functiona in doua moduri: separat, insemnand ca Linuxul este “acoperit” complet de Windows, sau integrat, insemnand ca Windowsul nu apare, dar din meniu poti porni simultan atat programe de Windows cat si programe de Linux.

=======================================

Windows XP ruland in Virtualbox

======================================

De unde iau Linux ?

Mandriva Linux poate fi downloadat de pe siteul oficial. Nu selectati prima optiune (Mandriva Linux One), ci pe a doua (Mandriva Linux Free).

Kitul de instalare e o imagine de disc (ISO), pe care o poti arde cu Nero sau cu InfraRecorder (www.infrarecorder.org) Cand e gata DVD-ul il bootezi si urmezi instalarea, la fel ca la un Windows obisnuit.

=================================================

Kde in forma spectaculoasa: Compiz Fusion

Alinuta a fost conceputa la rece, spre deosebire de noi, care am fost conceputi la cald. Ideea a venit in autobuzul 66 (doar doi de 6), care face legatura intre Obor si Universitate. Era iarna si, odata cu primii fulgi de zapada, mici cersetori famelici se incarligau de barele RATB-ului si lalaiau hitul “mamelor-din-lumea-ntreaga”. O astfel de vedeta pitica, fardata din belsug cu productie nazala (popular “lumanari”), isi facea intrarea cantand fara pic de inima. Vocea ei taia o linista adanca, apasatoare, cand un glas baritonal, teribili de plictisit, puncta: “TACI, FIINTA!”. Aceasta depersonalizare brusca, aceasta mecanizare a micii fapturi, zgandari in creierul imbibat de cafea adormitoare a desenatorului Valentin Cristescu scanteia creatoare. Apoi, ca in orice conceptie, fu nevoie de ceva vertical, si anume o pensula (terminatia e identica), un pic de lichid (tus negru) si ceva alb si primitor (o coala A4). Dar nu toate incercarile reusesc din prima. Atunci cand iti doresti sa faci un lucru frumos iese ceva urat. Si viceversa. Ori era nevoie de un lucru urat, nu de Snow White sau Belle. Era necesara o bestie, in toata splendoarea ei. Aici intra in scena alcoolul. Nu prea mult, ca dam in Picasso, nu se mai potrivesc elementele. Dupa un top de hartie (Laser-Copier, 80g/m2, 500 buc.) iat-o si pe eroina noastra, instalata confortabil in scanner. Un pic de culoare, umbra, lumina et voila! Pinocchio! Burattino! Nazbatia prinde viata. Asa ca s-o descoperim impreuna, s-o savuram, sa ne bucuram de viata ei bicisnica. Merdre!